Curs interactiv · Istoria românilor
Statul din care plecau le garantase locul pe vapor
În 1903 Ungaria a dat o lege făcută ca să țină emigrarea sub control. În decembrie al aceluiași an a semnat cu compania britanică un contract pentru o linie directă –New York, în care se obliga să-i aducă treizeci de mii de pasageri pe an. Pe drumul acela au plecat, dintre cei aproape un milion patru sute de mii de oameni ieșiți din Ungaria până în 1913, zeci de mii de țărani români din Transilvania și Banat. Peste o treime dintre ei s-au întors.
01 · Aritmetica unui sat
Biletul costa cât câștiga omul într-un an
Aici e toată explicația, fără nimic patetic în ea. Venitul anual al unui țăran român din Transilvania ajungea, în cel mai bun caz, la vreo trei sute de . Cursa de la la New York se plătea cu o sută optzeci. Nimeni nu pleca din entuziasm: pleca după ce împrumuta, ipoteca sau vindea o vită.
Motivul dintâi era pământul. Populația crescuse, moștenirile se tot împărțiseră, iar loturile ajunseseră prea mici ca să hrănească o familie. O mie de dolari strânși în șapte-opt ani de oțelărie însemnau, acasă, câteva iugăre și scăparea de datorii. Emigrarea nu era o ruptură; era o investiție cu drum de întoarcere prevăzut de la bun început.
Peste asta venea și restul: dările, procesele de presă împotriva Partidului Național Român, iar din 1907 legile ministrului , care impuneau maghiara în școlile confesionale, adică inclusiv în cele românești. Dar ar fi necinstit să spunem că românii plecau din Ungaria mai mult decât alții. Plecau maghiari, slovaci, , ruteni — plecau toți, și cel mai des din aceleași motive de bani.
02 · Anul 1903
Legea care frâna plecările și contractul care le organiza
Același guvern, același an, două documente care se contrazic. Nu e ipocrizie descoperită de istorici mai târziu: era politica declarată. Dacă tot pleacă, măcar să plece pe unde vede statul.
| Ce spunea statul | Ce făcea statul | |
|---|---|---|
| Legea XIV din 1903 | Emigrarea trebuie descurajată; agenții de emigrare, controlați; pașapoartele, date cu socoteală | Statul își rezervă dreptul de a autoriza singurele companii care pot transporta emigranți |
| Contractul cu , decembrie 1903 | Un serviciu „în folosul propriilor cetățeni”, care îi scoate de sub agenții străini | Linie directă –New York din 1904, cu garanția a treizeci de mii de pasageri pe an din partea guvernului |
| Acțiunea americană, din 1904 | Grija pentru sufletele celor plecați | Bani publici pentru parohii și preoți în Statele Unite, ca emigranții să rămână legați de biserica de acasă — și supravegheați |
Contractul e partea care sună incredibil și e perfect documentată: Cunard accepta control guvernamental asupra pasagerilor — permise, pașapoarte, materiale de informare, inspectori în port — iar Budapesta îi garanta în schimb un volum anual. Un stat care se plângea public de „sângerarea națiunii” își asumase prin contract un plafon de plecări.
Acțiunea americană a mers, în fapt, aproape numai spre parohiile maghiare reformate — în 1904 șase biserici din America au trecut sub de acasă, iar salariile preoților veneau de la Budapesta. Pentru români n-a existat un echivalent. Instituțiile lor de peste ocean și le-au făcut singuri, și tocmai de aceea au ieșit altfel.
03 · , puntea a treia,
Vaporul care a salvat naufragiații Titanicului făcea cursa emigranților
Carpathia nu era un pachebot de lux. Era nava care căra emigranți din Adriatica spre New York și turiști americani înapoi. Pe 11 aprilie 1912 a plecat din New York spre Trieste și Fiume. Patru zile mai târziu a întors din drum, în noapte, spre coordonatele Titanicului.
-
În sat
Vestea venea prin scrisori și prin agenți. Unul dintre ei, hangiul Daniel Rehner din Sibiu, lua opt comision de om și trecea oameni și fără acte, ceea ce era ilegal după 1903.
-
Până în port
Cu trenul spre Fiume, dacă drumul era în regulă. Dacă nu — prin Hamburg, prin Bremen sau, pe furiș, prin Constanța, în Regatul României, ca să ocolească inspectorii unguri.
-
Traversarea
Vreo două săptămâni pe puntea a treia, în dormitoare comune, cu mâncarea la cazan. O sută optzeci de coroane pentru un loc.
-
Ellis Island
Control medical, câteva întrebări, înregistrarea numelui — deseori aproximativ. Un Ion Zaharia a ieșit din birou cu numele John Landman, dintr-o neînțelegere la ghișeu.
-
Mai departe
Trenul spre Ohio, Pennsylvania, Michigan. Oțelării, turnătorii, abatoare, mine. Muncă necalificată, fiindcă atât știau — veneau din sate.
vindea traversarea spre vest cu cinci lire și zece șilingi și aducea înapoi, spre est, americani în vacanță și emigranți care se întorceau acasă. Aceeași navă, în ambele sensuri: dus-întors era modelul de afaceri, nu excepția.
04 · Statistica americană
O sută treizeci și șapte de mii de intrări, patruzeci și nouă de mii de întoarceri
De unde veneau românii intrați în Statele Unite
Autoritățile americane înregistrau „neamul”, nu cetățenia — de aceea românii din Austro-Ungaria apar ca români, nu ca supuși unguri. Fără acea rubrică, povestea asta ar fi invizibilă în statistici.
Din Regat pleca aproape nimeni. Emigrația românească spre America e, la propriu, o emigrație transilvăneană, bănățeană și bucovineană — adică din imperiu, nu din statul român. Vârful e între 1905 și 1907. În 1910, din Transilvaniei au plecat 24.632 de oameni într-un singur an, dintre care în jur de zece mii români.
Cifra întoarcerilor, 35,73%, acoperă și anii de război, când traversarea era practic imposibilă. Rata reală, dinainte de 1914, era aproape sigur mai mare. Asta e o precizare, nu o corectură: nu avem o cifră mai bună.
05 · Cleveland, 1902–1906
Prima instituție românească din America a fost o casă de ajutor
Nu o biserică și nu un ziar: o societate de întrajutorare. Oameni fără asigurare, în fabrici unde se murea, care puneau bani laolaltă pentru accidente și înmormântări.
Societatea „Vulturul” din Homestead, Pennsylvania, se înființează la 2 noiembrie 1902, în aceeași zi cu „Carpatina” din Cleveland. Parohia ortodoxă „Sfânta Maria” din Cleveland ia ființă la 15 august 1904; preotul, , sosește un an mai târziu și e primul preot ortodox român din America. Biserica greco-catolică „Sfânta Elena” apare în 1906.
Presa vine imediat după: „Românul”, în decembrie 1905, și „America”, în septembrie 1906, amândouă la Cleveland. Ordinea spune ceva despre ce era urgent: întâi banii de îngropăciune, apoi altarul, apoi ziarul.
Cleveland, Youngstown, Detroit, Homestead. Oțel, cauciuc, abatoare. Erau țărani fără nicio calificare industrială, deci luau muncile cele mai grele și cele mai prost plătite — și tocmai de aceea puteau economisi, fiindcă trăiau câte zece într-o cameră.
Cartierul românesc din vestul Clevelandului a ajuns să fie numit Little Romania.
06 · Ce curgea în sens invers
Pământ transilvănean cumpărat cu salarii din Ohio
Emigranții din toată Ungaria trimiteau acasă, la vârf, sume estimate între o sută și două sute de milioane de pe an. Nu există o defalcare de încredere pe naționalități, dar efectul se vede în sate: case noi, datorii plătite, pământ cumpărat, biserici ridicate din bani americani.
Banca „” din Sibiu, cea mai importantă bancă românească din Transilvania, a cerut dreptul de a elibera ea certificatele pentru banii veniți din Statele Unite — semn cât de curent devenise transferul. Făgăraș avea, în 1918, 4.512 oameni plecați în America, dintr-un singur comitat.
Un exemplu concret, din Arpaș: Vasile Șerbu, zis Sâle, s-a întors cu zeci de mii de dolari, a cumpărat proprietăți în zona Făgărașului evaluate la 775.000 de lei și a ajuns primar în 1927. Nu era regula — regula era omul care se întorcea cu bani de trei-patru iugăre — dar arată limita de sus a lucrului.
Aici e ironia întregii povești. Statul maghiar ducea, în aceiași ani, o politică de colonizare și de întărire a proprietății maghiare în Transilvania. Iar de peste ocean veneau bani care mutau pământ, bucată cu bucată, în mâini românești. Emigrarea nu a golit doar satele; le-a și cumpărat.
07 · Firul întreg
Alege un moment
Statistica începe să-i numere
Din 1899, autoritățile americane înregistrează imigranții după „neam”, nu doar după statul din care vin. Abia din acest an există o serie de cifre în care românii din Austro-Ungaria apar ca români. Între 1899 și 1920 vor fi înregistrate 137.682 de intrări.
08 · Aprilie 1917 – iulie 1918
Oamenii plecați devin argument politic
Nimeni nu plănuise asta. Zeci de mii de țărani ardeleni ajunseseră, din motive strict economice, cetățeni sau rezidenți ai unei puteri care avea să stea la masa păcii. În 1917 cineva de la Iași și-a dat seama ce înseamnă.
Delegația trimisă de Marele Cartier General — preoții și și locotenentul — face un drum de două luni prin Rusia, China, Japonia și Pacific, ca să ajungă la Washington în aprilie 1917. Scopul declarat: o legiune română formată din emigranți, care să lupte în Franța. Autoritățile americane refuză o unitate separată, dar acceptă înrolarea în armata proprie, și mulți se înrolează, alții în unități canadiene sub steag britanic.
Ce reușește misiunea e altceva decât ce își propusese. La 22 iunie / 5 iulie 1918 ia ființă, la Washington, Liga Națională Română din America, cu Stoica președinte: o organizație care ține adunări, tipărește memorii și vorbește în numele românilor din Austro-Ungaria exact în lunile în care se decidea harta. Ioan Moța își scotea, în paralel, ziarul „Libertatea” — mutat, din Orăștie, la Cleveland.
Emigrația plecase ca să cumpere pământ. S-a întors, în parte, ca argument că pământul acela trebuie să-și schimbe statul.
09 · Onestitate istoriografică
Trei lucruri nelămurite
A vrut Budapesta să plece nemaghiarii?
O bună parte din istoriografia românească, mai ales cea interbelică și cea din anii comunismului, susține că statul maghiar a privit cu ochi buni plecarea românilor și slovacilor, fiindcă îi convenea la raportul etnic. Cercetarea maghiară de azi arată în sens invers: legea din 1903, restricțiile de pașapoarte, procesele contra agenților și „acțiunea americană” sunt măsuri împotriva emigrării, iar Budapesta se temea de mișcările naționale organizate peste ocean. Contractul cu e folosit ca argument de ambele tabere — de unii ca dovadă că statul organiza plecarea, de alții ca dovadă că voia s-o supravegheze.
Câți au fost, de fapt
Cifrele nu se potrivesc între ele. Statistica americană dă 137.682 de admiși între 1899 și 1920; estimările pentru numărul de români aflați în Statele Unite în 1914 merg de la o sută de mii la o sută cincizeci de mii. Diferențele vin din ce se numără — intrări, nu persoane, iar cine trecea de două ori era numărat de două ori — și din cine era trecut la rubrica „român”, la latitudinea funcționarului de la ghișeu.
Pierdere sau transfer
Presa și elita națională din Transilvania au tratat emigrarea ca pe o hemoragie: sate golite, familii rupte, tineri pierduți. Istoriografia economică de azi pune în balanță banii întorși, pământul cumpărat, meseriile învățate și rețeaua politică din 1918. Nu există un mod neutru de a face suma, fiindcă cele două tabere măsoară lucruri diferite: una oameni, cealaltă capital.
10 · Verifică-te
Trei întrebări, fără punctaj
Ce a făcut guvernul ungar în decembrie 1903, la câteva luni după legea care descuraja emigrarea?
Legea XIV din 1903 punea emigrarea sub control de stat, nu o interzicea. Iar controlul însemna, în practică, un canal oficial: linia directă de la , operată de o companie britanică, cu inspectori unguri în port și cu un volum anual promis prin contract. Statul nu voia să oprească plecările; voia să știe pe unde trec.
De unde veneau, în covârșitoare majoritate, românii care ajungeau în Statele Unite înainte de 1914?
86,9% veneau din Transilvania, Banat și Bucovina, 8,2% din Macedonia și Balcani, și numai 4,9% din Regatul României. Emigrația românească spre America e o poveste a supușilor Austro-Ungariei, nu a cetățenilor statului român — motiv pentru care, în 1918, ea a putut deveni un argument politic pentru Ardeal.
Ce s-a întâmplat cu banii câștigați în oțelăriile americane?
Întoarcerea era planul, nu excepția: 35,73% dintre cei înregistrați între 1899 și 1920 s-au întors, iar procentul dinainte de război era probabil mai mare. Emigranții din toată Ungaria trimiteau acasă, la vârf, sume estimate la o sută–două sute de milioane de pe an. Banca „” din Sibiu a cerut chiar dreptul de a elibera certificatele pentru acești bani.
11 · De discutat
O emigrație care s-a întors
Povestea asta nu seamănă cu imaginea obișnuită a emigrării — despărțirea definitivă, valiza de carton, adio. Cei mai mulți plecau cu un plan de câțiva ani, socoteau în iugăre, trimiteau bani lunar și țineau socoteala zilei în care se întorc. Războiul a stricat planul pentru cei prinși dincolo în 1914.
Și e greu de spus dacă a fost pierdere sau câștig, pentru că depinde ce numeri. Satele au rămas cu mai puțini oameni. Aceleași sate au rămas cu mai mult pământ. Iar în vara lui 1918, la Washington, câțiva dintre cei plecați vorbeau despre Ardeal într-o limbă pe care marile puteri o ascultau — ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas cu toții acasă.
Așa că întrebarea pe care o las e asta: seamănă emigrarea de azi cu aceea? Atunci, o treime s-au întors și au cumpărat pământ cu banii aduși. Crezi că banii care vin acum acasă fac același lucru — sau doar țin în viață niște sate din care oricum nu se mai întoarce nimeni?
Surse pentru cine vrea mai departe
Statistica americană de imigrare, 1899–1920, cu rubrica de „neam” — sursa cifrelor de 137.682 admiși și 49.206 întorși.
Legea XIV a Ungariei privind emigrarea și contractul guvernului ungar cu Line, decembrie 1903, pentru linia –New York (1904–1914).
Actele parohiei „Sfânta Maria” din Cleveland, înființată la 15 august 1904; ziarele „Românul” (1905) și „America” (1906).
Documentele Ligii Naționale Române din America, Washington, iunie–iulie 1918, și memoriile lui .
Bianca Karda, Biblioteca ASTRA din Sibiu — studii despre plecarea în America a țăranilor din zona Sibiului, 1900–1914, sursa detaliilor despre prețul biletului și despre agenți.
Studii recente despre migrația de întoarcere din Ungaria , publicate în reviste de istorie a migrației — pentru cifrele de remitențe și pentru efectul lor în sate.
Lucrări despre legislația migrației la 1900, care compară legea maghiară din 1903 cu cea italiană din 1901 — contextul european al controlului de stat asupra plecărilor.