Curs interactiv · Istoria românilor
Trei revoluții care nu s-au întâlnit
În Transilvania, românii au luptat împotriva unei revoluții — și au făcut-o alături de împărat, împotriva guvernului care tocmai le desființase . În Țara Românească, revoluționarii au cerut protecția sultanului împotriva Rusiei, iar sultanul i-a împrăștiat cu tunurile. În Moldova, revoluția a durat două zile.
Manualul le pune la un loc, sub un singur titlu: „Revoluția română de la 1848". Se întâmplă în același an, în aceeași limbă, iar unii dintre oameni se cunoșteau personal. Dar cele trei mișcări au avut trei dușmani diferiți, trei programe incompatibile și, în cel mai rău moment, arme îndreptate una spre alta.
01 · Revolta poeților
Patruzeci și opt de ore la Iași
La 27 martie / 8 aprilie 1848, vreo o mie de oameni s-au strâns la hotelul Petersburg din Iași — orășeni, boiernași liberali, câțiva mari nemulțumiți de domn. Au scris o petiție în 35 de puncte, redactată în principal de Vasile Alecsandri. Domnitorul Mihail Sturdza știa de adunare dinainte; ba chiar el ceruse să i se aducă o listă de doleanțe.
Sturdza a acceptat 33 dintre cele 35 de puncte. A refuzat două: dizolvarea Adunării Obștești și înființarea unei gărzi naționale — adică exact pe cele care i-ar fi luat puterea. Restul erau reforme administrative și culturale, în cadrul Regulamentului Organic, plus o cerere de „grabnică îmbunătățire" a stării țăranilor față de proprietari și față de cârmuire.
Două nopți mai târziu, la 29 martie / 10 aprilie, garnizoana Iașului a dat buzna în casele unde se bănuia că se adunaseră capii mișcării. Au fost arestați peste 300 de oameni. Treisprezece, socotiți cei mai periculoși, au fost duși cu trăsurile la Galați și îmbarcați pe un vas spre Măcin, ca să fie predați turcilor.
Printre cei treisprezece era un maior de douăzeci și opt de ani pe nume . A scăpat la Brăila, cu ajutorul consulatului britanic, și a trecut în Transilvania. Peste unsprezece ani avea să fie ales domn în ambele principate. Așa se termină „revolta poeților": fără un foc de armă, cu o listă de cereri pe care domnul o ceruse el însuși, și cu viitorul întemeietor al României fugind de pe o corabie turcească.
02 · Ce cerea Islazul
Douăzeci și două de puncte, iunie 1848
La 9 / 21 iunie 1848, Ion Heliade Rădulescu a citit la Islaz, pe malul Dunării, programul revoluției din Țara Românească. E un document mult mai radical decât petiția moldovenească — construit, în bună parte, după modelul Declarației drepturilor omului din 1789.
| Punctul | Ce cerea | De reținut |
|---|---|---|
| 1 | Independență administrativă și legislativă, „pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V", și neamestecul niciunei puteri din afară | Formularea nu-l vizează pe sultan, ci pe țar |
| 5 | Domn responsabil, ales pe cinci ani | Sfârșitul domniei pe viață |
| 8 | Libertatea tiparului | Cenzura era, până atunci, regula |
| 13 | Emanciparea , cu despăgubire | Punctul care avea să rupă revoluția |
| 14 | Dezrobirea romilor, cu despăgubire | Aplicată; de stat se desființase deja în 1843–1847 |
| 19 | Desființarea pedepsei cu moartea | Cerută în 1848, înscrisă în Constituția din 1866 |
| 21 | Emanciparea israeliților și drepturi politice pentru ei | Chestiunea va otrăvi politica românească până în 1923 |
| 22 | Adunare constituantă aleasă | Nu s-a mai apucat să se întrunească |
Punctul 1 e cheia geopoliticii de la 1848 și se citește ușor greșit. era sultanul; „puterea din afară" care se amesteca zi de zi era Rusia, protectoarea principatelor din 1829 și autoarea Regulamentelor Organice. Revoluționarii munteni au mizat pe faptul că Poarta îi va tolera ca să-și limiteze protectorul. Au mizat prost.
03 · Guvernul de nouăzeci și șase de zile
Ce apucă să facă o revoluție într-o vară
-
11–13 / 23–25 iunie · domnul cedează
Sub presiunea mulțimii, Gheorghe Bibescu acceptă proclamația și recunoaște guvernul provizoriu. Două zile mai târziu abdică și pleacă din țară. Revoluția din Țara Românească preia puterea fără să tragă un foc.
-
14 / 26 iunie · Decretul nr. 1
Primul act al guvernului nu e o lege agrară, ci un steag: „Steagul național va avea trei culori: albastru, , roșu", cu deviza Dreptate, Frăție. Albastrul urcă în capul steagului, cifrul domnesc dispare din colțuri, coroana dispare din vârful hampei. De aceea Ziua drapelului României se ține pe 26 iunie.
-
19 iunie / 1 iulie · contralovitura
Coloneii Odobescu și Solomon îl arestează pe guvern la Palat. Bucureștenii ies în stradă și îi eliberează în aceeași zi. E singurul moment în care revoluția munteană e salvată de mulțimea care o susține.
-
9 / 21 iulie · Comisia proprietății
Un decret obținut de Nicolae Bălcescu înființează comisia care trebuie să rezolve chestiunea clăcii: 34 de delegați, câte doi de fiecare județ, unul din partea țăranilor și unul din partea proprietarilor. Vicepreședinte, agronomul Ion Ionescu de la Brad.
-
august · comisia e desființată
După nouă ședințe, comisia acceptase trei principii: libertatea muncii, dreptul de expropriere cu despăgubire pentru utilitate publică, și că împroprietărirea țăranilor e o urgență de utilitate publică. Atunci a fost dizolvată — de chiar guvernul care o crease, cu promisiunea că legea o va face el.
-
6 / 18 septembrie · rugul
Zeci de mii de bucureșteni duc, în alai de înmormântare, cu clopote și muzică, cele două exemplare ale Regulamentului Organic și cele douăsprezece volume ale Arhondologiei — condica rangurilor . La sunt blestemate și arse filă cu filă.
-
13 / 25 septembrie · Dealul Spirii
Fuad Pașa intră în București cu peste 6.000 de oameni. La cazarma de pe Dealul Spirii, un batalion de infanterie și compania de pompieri a căpitanului Pavel Zăgănescu — 166 de oameni — se bat două ore și jumătate, de la 16:30 la 19:00. Pompierii pierd doi ofițeri și 47 de soldați. Orașul e ocupat în aceeași seară.
Nouăzeci și șase de zile de la Islaz la Dealul Spirii. Steagul a rezistat; legea agrară n-a apucat să existe. Iar armata care a pus capăt revoluției era a suzeranului căruia revoluția îi jurase credință — trimisă sub presiunea protectorului împotriva căruia fusese scris punctul 1.
04 · Șaisprezece luni, trei țări
Alege un moment
27 martie / 8 aprilie 1848 — Iași, hotelul Petersburg
Vreo o mie de oameni semnează o petiție-proclamațiune în 35 de puncte, scrisă în principal de Vasile Alecsandri. Domnul Mihail Sturdza acceptă 33 de puncte și le refuză pe cele două care i-ar fi luat puterea. Peste două nopți, garnizoana arestează peste 300 de oameni. Revoluția moldovenească se termină înainte să înceapă.
05 · Aritmetica ardeleană
Patruzeci de mii pe câmp, trei în dietă
Pe Câmpia Libertății de la Blaj s-au strâns vreo 40.000 de oameni, în cea mai mare parte țărani, alături de preoți, intelectuali, târgoveți și mărunți din toată Transilvania. Prezidau doi episcopi, ortodoxul Andrei Șaguna și greco-catolicul Ioan Lemeni; vicepreședinți erau Simion Bărnuțiu și George Barițiu.
De acolo vine strigătul rămas în manuale, „Noi vrem să ne unim cu Țara!". Merită însă citită Petiția națională adoptată a doua zi, fiindcă cele 16 puncte ale ei nu cer unirea cu principatele. Cer altceva, mai concret: recunoașterea românilor ca națiune, reprezentare în dietă, limba română în legiuire și administrație, emanciparea bisericii ortodoxe de sub sârbească, desființarea iobăgiei fără despăgubire din partea țăranului, libertatea comerțului, desființarea breslelor, gardă națională și școli românești la toate nivelurile.
Douăsprezece zile mai târziu, Dieta întrunită la Cluj votează unirea Transilvaniei cu Ungaria. Din vreo 300 de deputați, 3 erau români și 24 . Nu e o fraudă: e chiar constituția medievală a țării, în care „națiuni " erau nobilimea maghiară, sașii și , iar românii — majoritatea absolută a populației, după recensământul din 1850 — nu figurau ca națiune, deci nu aveau reprezentare ca națiune. Programul de la Blaj cerea, în esență, desființarea acestei aritmetici.
06 · Cea mai incomodă propoziție din 1848
Eliberați de dușman
La 18 iunie 1848, aceeași de la Cluj care votase uniunea cu Ungaria a desființat , cu despăgubire plătită proprietarilor de către stat. Sute de mii de țărani români au încetat, într-o zi, să mai fie iobagi — prin actul unei revoluții maghiare. În lunile următoare, mulți dintre ei au luat armele împotriva acelei revoluții.
Explicația nu e ingratitudine, e o socoteală. Emanciparea lăsa proprietarului pământurile alodiale, pășunile și pădurile, iar mulți țărani s-au trezit liberi și fără pământ — sau chiar cu mai puțin decât lucraseră până atunci. Mai grav, pe plan politic: uniunea cu Ungaria însemna că românii transilvăneni deveneau o minoritate într-un stat maghiar unitar, exact în momentul în care ceruseră recunoașterea ca națiune. Bărnuțiu formulase la Blaj alegerea în termeni brutali: libertatea fără naționalitate nu valorează nimic.
Curtea de la Viena, în schimb, avea nevoie de aliați împotriva Pestei și le-a oferit ce Pesta le refuza — recunoaștere, arme și un statut. Din toamna lui 1848 se organizează prefecturile și legiunile românești din Munții Apuseni, cu Avram Iancu la Zarand-Câmpeni. Rezultatul e că, în 1848–1849, două popoare care ceruseră amândouă libertate au ajuns să se omoare între ele, fiecare convins că e revoluționarul adevărat.
Iar la capătul poveștii, câștigătorul a fost cel care nu voia nici o revoluție. După înfrângerea Ungariei, absolutismul lui Alexander Bach nu le-a dat românilor nici dietă, nici limbă oficială, nici recunoaștere ca națiune. Un cuvânt care circulă și azi în Transilvania rezumă asta: românii au primit ca răsplată ceea ce ungurii au primit ca pedeapsă.
07 · Cât a durat fiecare
Două zile, nouăzeci și șase, patru sute cincizeci și cinci
Durata celor trei mișcări, în zile
Moldova: de la adunarea de la hotelul Petersburg (27 martie) la arestări (29 martie). Țara Românească: de la Islaz (9 iunie) la Dealul Spirii (13 septembrie). Transilvania: de la Blaj (15 mai 1848) la capitularea de la Șiria (13 august 1849). Bara galbenă e singura care a însemnat război.
Diferența de durată e și o diferență de natură. În principate a fost o schimbare de guvern, oprită de o armată străină. În Transilvania a fost un război civil, purtat între vecini, sat lângă sat, cu tabere care își schimbau componența de la o vale la alta.
| Morții războiului civil transilvănean | Estimare | Sursa cifrei |
|---|---|---|
| Maghiari | 7.500 – 8.500 | Istoricul maghiar Egyed Ákos |
| Români | 4.400 – 6.000 | Aceeași estimare |
| , armeni, evrei, alții | ≈ 500 | Aceeași estimare |
| Total | 14.000 – 15.000 | Ordin de mărime, nu cifră exactă |
Împăcarea a existat, pe hârtie. La 14 iulie 1849, la Seghedin, Bălcescu și Kossuth au semnat un proiect de pacificare în 13 puncte: limba română în administrație, justiție și școală, desființarea completă a robotelor, anularea contractelor smulse cu forța, plus un tratat pentru o Legiune română. În același document apare, pentru prima dată într-un act oficial, numele România. Treizeci de zile mai târziu, armata maghiară capitula la Șiria.
08 · Bilanțul
Înfrângerea care a scris programul următorilor douăzeci de ani
Pe termen scurt, 1848 a fost un eșec fără atenuări. Convenția de la Balta Liman, semnată de Rusia și Poartă la 19 aprilie / 1 mai 1849 peste capul principatelor, a desființat alegerea domnului: de acum era numit direct de Poartă, pe șapte ani. Adunările obștești au fost înlocuite cu divanuri de mari, aleși de domn. Trupele ruse și otomane au rămas împreună în țară până în 1851.
Vreo 90 de revoluționari munteni au luat drumul exilului. În Transilvania, românii au primit din partea Vienei absolutismul, nu recunoașterea. Singurul câștig instituțional durabil e la marginea hărții: prin constituția imperială din 4 martie 1849, Bucovina devine ducat autonom, desprins de Galiția, după o Petiție a Țării semnată de peste 230 de oameni și memoriul lui Eudoxiu Hurmuzachi.
Dar exilul a produs ceva ce revoluția din țară nu apucase. În august 1848, la Cernăuți, scrie Dorințele partidei naționale din Moldova — 36 de puncte, mult mai radicale decât petiția din martie, iar ultimul dintre ele cere unirea Moldovei cu Țara Românească. Programul lui 1859 se scrie, așadar, în 1848, de un fugar, într-un oraș austriac.
Restul e o listă de nume. , care fugise de pe corabia de la Brăila, e ales domn în 1859. Kogălniceanu îi scrie reformele — inclusiv legea rurală din 1864, adică exact ce nu reușise Comisia proprietății în 1848. Alecsandri, autorul petiției de la Iași, ajunge primul ministru de externe al Principatelor Unite. C. A. Rosetti și Ion Brătianu fac politica României până în anii 1880. Bălcescu nu apucă nimic: moare de tuberculoză la Palermo, în 1852, la 33 de ani.
09 · Onestitate istoriografică
Trei lucruri nelămurite
Câți au murit în Transilvania, și cine pe cine
Cifrele de mai devreme — 14.000–15.000 de morți, dintre care 7.500–8.500 maghiari și 4.400–6.000 români — sunt ale istoricului maghiar Egyed Ákos și sunt astăzi cele mai citate, inclusiv de o parte a istoriografiei românești. Nu sunt necontestate. Baza documentară e subțire și părtinitoare din construcție: recensământul habsburgic din 1850, folosit ca punct de plecare, a fost criticat pentru că anchetele s-au făcut în zonele locuite de români și , iar unele dintre cele mai grele masacre împotriva civililor maghiari nici nu apar în el. Tradiția românească a insistat mult timp pe represiunea trupelor maghiare și pe satele arse; cea maghiară, pe Aiud și Abrud. Ambele au dreptate în ce spun și tac în ce nu spun.
Ce a fost, de fapt, Avram Iancu
Istoriografia română l-a canonizat drept Crăișorul Munților, apărătorul unui popor dezarmat. Istoriografia maghiară îl vede ca pe comandantul unor trupe care au ars sate și au măcelărit civili. Documentele — inclusiv propriile lui rapoarte, în care descrie „furia gloatei" pe care n-o mai putea opri — susțin ambele lecturi. Întrebarea reală nu e dacă a fost erou sau criminal, ci cât control avea în realitate un prefect peste zeci de mii de țărani înarmați, în munți, iarna, fără logistică; și dacă a răspunde de ce nu poți opri e același lucru cu a ordona.
Dacă a existat vreodată „revoluția română de la 1848"
Formula la singular e o construcție de mai târziu, făcută mai ales după 1859 și consolidată în secolul XX, care presupune un proiect național unic în trei provincii. Textele nu prea o susțin: Petiția de la Iași cere reforme în cadrul Regulamentului Organic, Proclamația de la Islaz cere o constituție, Petiția de la Blaj cere recunoașterea unei națiuni în cadrul Imperiului Habsburgic. Unirea cu principatele apare abia în strigătele de la Blaj și în textul lui din exil — nu în programele oficiale. Cine spune „o revoluție" citește 1848 dinspre 1918. Cine spune „trei mișcări separate" riscă să nu explice de ce, în trei locuri, aceiași oameni ajung să se cunoască și să lucreze împreună zece ani mai târziu.
10 · Verifică-te
Trei întrebări, fără punctaj
Împotriva cui era îndreptat punctul 1 al Proclamației de la Islaz — „independență administrativă și legislativă… și neamestec al nici unei puteri din afară"?
Revoluționarii munteni au avut grijă să nu conteste otomană — dimpotrivă, au trimis delegați la Constantinopol ca să obțină recunoașterea guvernului lor. „Puterea din afară" care se amesteca zilnic era Rusia: protectoare din 1829, autoare a Regulamentelor Organice și garantă a ordinii pe care revoluția tocmai o răsturnase. Pariul era că Poarta va prefera niște revoluționari loiali unui protector prea puternic. Poarta a preferat, la 13/25 septembrie, să trimită 6.000 de oameni.
Cine a desființat în Transilvania, în iunie 1848?
Blajul a cerut-o, la 3–5 mai, fără despăgubire din partea țăranului; de la Cluj a făcut-o, la 18 iunie, cu despăgubire plătită proprietarilor din bani publici. Aici e paradoxul de la care pornește tot restul: emanciparea a venit de la revoluția maghiară, iar mulți dintre țăranii eliberați au luptat, câteva luni mai târziu, împotriva ei. Pământurile alodiale rămâneau proprietarului, iar uniunea cu Ungaria închidea calea recunoașterii naționale cerute la Blaj.
Ce a rezolvat Comisia proprietății, înființată de guvernul provizoriu muntean în iulie 1848?
Comisia avea 34 de delegați, câte doi de județ — unul din partea , unul din partea proprietarilor — și îl avea vicepreședinte pe Ion Ionescu de la Brad. În nouă ședințe a obținut acceptarea a trei principii: libertatea muncii, exproprierea cu despăgubire pentru utilitate publică și caracterul urgent al împroprietăririi. Atunci a fost desființată, cu promisiunea că legea o va da guvernul. N-a mai dat-o nimeni: chestiunea agrară s-a rezolvat abia prin legea rurală a lui și , în 1864, la șaisprezece ani distanță.
11 · De discutat
Un an, sau trei ani diferiți
Ce rămâne, după ce lași la o parte tabloul cu steaguri: în Moldova, o petiție pe care domnul o ceruse el însuși și pe care a folosit-o ca listă de arestări. În Țara Românească, un guvern de nouăzeci și șase de zile care a apucat să facă un steag, dar nu o lege agrară. În Transilvania, patruzeci de mii de oameni pe un câmp și, un an mai târziu, paisprezece mii de morți între vecini.
Și totuși oamenii aceia au câștigat, cu întârziere. Programul de la 1859 e scris de un fugar la Cernăuți în august 1848; domnul de la 1859 e un arestat care a sărit de pe o corabie la Brăila în aprilie 1848; legea agrară de la 1864 e chiar hotărârea comisiei desființate în august 1848. Generația care a pierdut peste tot a ajuns, în zece ani, să conducă. Asta e partea pe care manualul o spune bine.
Întrebarea pe care ți-o las nu are răspuns tehnic. Ce ți se pare mai onest: să numeri 1848 ca o singură revoluție românească, întreruptă de granițe, sau ca trei mișcări diferite pe care le-a lipit împreună abia istoria de după 1859? Iar dacă înclini spre a doua — ce facem cu Blajul, unde patruzeci de mii de oameni au strigat că vor să se unească cu o țară pe care majoritatea lor n-o văzuseră niciodată?
Surse pentru cine vrea mai departe
Proclamația de la Islaz, 9/21 iunie 1848 — cele 22 de puncte. Originalul e păstrat la Arhivele Naționale ale României.
Petiția-proclamațiune de la Iași, 27 martie / 8 aprilie 1848, cele 35 de puncte; și Petiția națională de la Blaj, 4/16 mai 1848, cele 16 puncte.
, Dorințele partidei naționale din Moldova, Cernăuți, august 1848 — 36 de puncte, ultimul fiind unirea Moldovei cu Țara Românească.
Proiectul de pacificare Bălcescu–Kossuth, Seghedin, 14 iulie 1849, cu tratatul pentru Legiunea română — prima atestare oficială a numelui „România".
Convenția de la Balta Liman, 19 aprilie / 1 mai 1849 — domni numiți pe șapte ani, divanuri în locul adunărilor, ocupație comună ruso-otomană până în 1851.
Egyed Ákos, studiile despre 1848–1849 în Transilvania — estimarea de 14.000–15.000 de morți și defalcarea ei pe etnii, cifra cea mai folosită azi de ambele părți.
Nicolae Bălcescu, Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul și corespondența din exil; Silviu Dragomir, studiile despre revoluția din Transilvania; Apostol Stan și Cornelia Bodea pentru pașoptismul muntean.
Keith Hitchins, The Romanians, 1774–1866, Oxford — capitolele despre 1848 în cele trei provincii, scrise din afara ambelor tradiții naționale.