Curs interactiv · Istoria românilor
Patru sute șaptezeci și unu de ani de robie
Între primul document care o consemnează, în 1385, și legea care o desființează, în 1856, romilor a fost o instituție legală în Țara Românească și în Moldova. A durat mai mult decât are statul român modern.
01 · 1385
Oameni trecuți în inventar, între moară și pământ
Cea mai veche atestare documentară nu e o cronică despre . E un act de donație în care oamenii apar ca bunuri, alături de celelalte bunuri.
…patruzeci de de romi, întărite mănăstirii TismanaAct al lui Dan I, domn al Țării Românești, 1385
Ce spune forma documentului e la fel de important ca cifra. Nu există nicio justificare, nicio explicație, nicio urmă de dezbatere — pentru cancelaria de la 1385, a dărui patruzeci de familii de oameni unei mănăstiri era o operațiune administrativă obișnuită, de același tip cu dăruirea unei mori sau a unui sat.
În Moldova, prima menționare vine în 1428: Alexandru cel Bun dăruiește mănăstirii Bistrița 31 de sălașe de romi și 12 de tătari.
02 · Proporția
Cât a durat, de fapt
, comparată cu timpul scurs de la abolire
La aceeași scară, în ani.
Robia a fost legală de aproape trei ori mai mult timp decât a trecut de când a încetat. Asta e util de ținut minte când discutăm despre cât de repede ar fi trebuit să dispară consecințele ei.
03 · Cine deținea
Trei categorii de stăpâni, inclusiv Biserica
nu erau proprietatea unui singur tip de stăpân. Împărțirea juridică era limpede și consemnată în acte.
Ai domniei, adică ai statului. Cea mai numeroasă categorie în anumite perioade, folosită și pentru munci publice sau meșteșuguri de care avea nevoie curtea.
Ai mănăstirilor și ai episcopiilor. Documentul din 1385 e chiar de acest tip. Biserica a fost, timp de secole, unul dintre cei mai mari proprietari de robi.
Ai boierilor, pe . Se moșteneau, se dădeau ca dotă la căsătorie, se vindeau separat de pământ și se puteau zălogi pentru datorii.
04 · Ce însemna juridic
Nu dependență, ci proprietate
Distincția față de e cea care se pierde cel mai des. Alăturate, cele două statute nu se confundă.
| Clăcaș, după 1746 | ||
|---|---|---|
| Statut juridic | Bun mobil. Un obiect de proprietate. | Persoană liberă, dependentă economic. |
| Putea fi vândut separat de | Da — independent de pământ. | Nu. |
| Familia putea fi despărțită prin vânzare | Da. Actele consemnează despărțiri de soți și de copii ca simple tranzacții. | Nu. |
| Statutul trecea la copii | Da. Copilul unei roabe era rob al aceluiași stăpân — mecanismul prin care instituția se reproducea singură. | Nu. |
| Obligații de muncă | La dispoziția stăpânului. | 12 zile pe an în Țara Românească, 24 în Moldova. |
| Cum s-a încheiat | Dezrobire prin lege, 1855 și 1856. | Desființarea șerbiei, 1746 și 1749. |
Meseria nu schimba nimic din coloana din stânga. Robii erau împărțiți și după meșteșug — aurari care spălau aurul din nisipul râurilor, ursari, lingurari, fierari, vătrași așezați pe moșie, lăieși care se deplasau — dar un aurar rămânea, juridic, un bun.
05 · Iunie 1848
Dezrobirea intră în program — și programul e înfrânt
Generația de la 1848 a pus desființarea robiei în actul său fondator. Revoluția a fost însă înăbușită în câteva luni, iar măsura a rămas pe hârtie.
Ideea circula deja de câteva decenii în scrierile cărturarilor — , Cezar Bolliac, Alecu Russo, Ion Heliade Rădulescu au argumentat public împotriva robiei. Kogălniceanu publicase încă în 1837, la Berlin, un studiu despre istoria și limba romilor.
Distanța dintre 1848 și 1856 e partea instructivă: chiar cu elita intelectuală convinsă și cu programul revoluționar scris, au mai trebuit opt ani. Argumentul care a blocat lucrurile nu era moral, era patrimonial — cine plătește proprietarii.
Abolirea nu s-a făcut printr-un singur act. În anii 1840 au fost eliberate mai întâi categoriile deținute de stat și de mănăstiri — adică exact acelea pentru care nu trebuia convins niciun proprietar privat.
, cei mai numeroși, au fost lăsați la urmă. Ordinea măsurilor arată unde stătea rezistența reală.
06 · Cronologia abolirii
Cum s-a stins, în etape
Alege un moment.
Prima atestare
Un act al lui Dan I întărește mănăstirii Tismana, între alte bunuri, patruzeci de de romi. Este cel mai vechi document păstrat care consemnează în Țara Românească.
07 · 20 februarie 1856
Cine a fost despăgubit
Despăgubirea a existat. A fost însă plătită proprietarilor, pentru pierderea bunului — nu oamenilor, pentru secolele de .
E o alegere care a modelat tot ce a urmat. Cei eliberați au ieșit din robie fără pământ, fără capital și fără nicio formă de reparație, într-o economie agrară în care lipsa pământului însemna dependență imediată de cei care îl aveau. Libertatea juridică a venit fără mijloacele de a o folosi.
Merită totuși consemnat și celălalt fapt: după adoptarea celor două legi, o parte a boierilor și-au eliberat robii fără să ceară despăgubirea de la stat.
08 · Onestitate istoriografică
Trei lucruri de tratat cu grijă
Cifrele sunt estimări
Cei aproximativ 250.000 de oameni eliberați în 1856 provin din recensăminte și evaluări fiscale ale epocii, nu dintr-o statistică modernă. Ordinul de mărime e sigur; cifra exactă, nu. La fel pentru numărul total de în secolele anterioare.
Nu toți robii erau romi
Actele consemnează și robi tătari — documentul moldovean din 1428 e un exemplu. Categoria juridică de rob nu se suprapunea perfect cu etnia, chiar dacă în timp cele două s-au apropiat până la confundare.
Subiect încă disputat public
Robia a intrat târziu în manualele școlare și rămâne un punct de dispută în discuția publică despre ce se predă și cum. Dezacordul nu e asupra faptelor documentare, ci asupra locului lor în felul în care ne povestim propria istorie.
09 · Verifică-te
Trei întrebări, fără punctaj
Care era diferența juridică între un și un ?
Diferența nu e de ocupație, ci de statut. Clăcașul, după reforma din 1746, era liber ca persoană dar dependent economic. Robul era un bun: se vindea, se dăruia, se moștenea, iar copiii lui se nășteau robi. De aceea desființarea șerbiei în 1746 și dezrobirea din 1855–1856 sunt două evenimente distincte, la un secol distanță.
De ce au fost eliberați mai întâi robii statului și ai mănăstirilor?
Ordinea măsurilor arată unde stătea rezistența. Pentru robii domnești și mănăstirești decidea chiar autoritatea publică; pentru cei trebuia rezolvată problema despăgubirii proprietarilor, iar acolo procesul s-a blocat aproape un deceniu, între programul de la 1848 și legile din 1855–1856.
Cine a primit despăgubire la dezrobire?
Statul a despăgubit proprietarii. Cei eliberați n-au primit nici pământ, nici bani, într-o economie în care lipsa pământului însemna dependență imediată. O parte a boierilor a renunțat totuși la despăgubire, eliberându-și robii fără să ceară plata.
10 · De discutat
Întrebarea care rămâne deschisă
a durat 471 de ani și s-a încheiat cu o plată făcută celor care dețineau, nu celor care fuseseră deținuți. Acesta e faptul, nu o interpretare.
Întrebarea pe care o las e despre cum se repară ceva de mărimea asta, dacă se poate repara. O dezrobire făcută altfel — cu pământ dat celor eliberați, așa cum s-a discutat pentru în 1864 — ar fi schimbat traiectoria următorului secol și jumătate? Sau problema era deja prea adâncă pentru ca un act normativ să o rezolve?
Surse pentru cine vrea mai departe
Actul lui Dan I pentru mănăstirea Tismana — prima atestare documentară.
Actul lui Alexandru cel Bun pentru mănăstirea Bistrița.
, studiu despre istoria, obiceiurile și limba romilor, Berlin.
Legiuirea pentru emanciparea romilor din Țara Românească, 20 februarie.
Viorel Achim, Țiganii în istoria României — sinteza de referință.